Folosește o rețetă potrivită de focaccia și nu ai cum să dai greș cu acest produs de panificație italian. Focaccia este un fel de turtă care conține ulei de măsline și, de cele mai multe ori, ierburi aromatice, servită pe post de aperitiv ori ca înlocuitor pentru pâine.

Pe cât de îndrăgită este focaccia, pe atât de simplu este de preparat, dacă ai rețeta corectă. Astăzi îți prezentăm 3 rețete diferite de focaccia de casă, din care îți poți alege favorita. 

Rețetă de focaccia fără frământare

Ingrediente pentru 12 porții:

  • 1 pliculeț de drojdie uscată;
  • 2 lingurițe de miere;
  • 5 căni de făină (625 g);
  • 1 lingură sare Kosher;
  • 6 linguri de ulei de măsline extravirgin;
  • 4 linguri de unt fără sare + încă puțin pentru ungerea tăvii;
  • sare de mare;
  • opțional 2-4 căței de usturoi.

Mod de preparare:

1. Amestecă, într-un bol, drojdia activă cu 2 lingurițe de miere și cu 2 1/2 cană de apă caldă și lasă să acționeze preț de 5 minute. În acest timp, se va forma o spumă deasupra, semn că drojdia își face treaba. 

Adaugă apoi în bol cele 5 căni de făină și sarea Kosher și amestecă cu o spatulă până la omogenizare. 

2. Pune 4 linguri de ulei de măsline într-un bol, apoi transferă compoziția preparată anterior în același bol. Amestecă puțin cu degetele și acoperă cu folie de plastic, după care dă la frigider pentru 8 ore – o poți lăsa fără probleme peste noapte. În acest timp, își va dubla volumul. Dacă te grăbești, poți lăsa aluatul la crescut la temperatura camerei preț de 4 ore. 

3. Unge cu unt o tavă, apoi pune 1 lingură de ulei de măsline în mijlocul tăvii. Scoate bolul cu aluat de la rece, apoi folosește 2 furculițe pentru a-i aduna marginile și pentru a le aduce către centru, după care mută-l în tava deja pregătită. Toarnă uleiul de măsline rămas în bol deasupra aluatului, pe care îl vei întinde apoi cu mâinile pe toată suprafața tăvii. Lasă să se odihnească într-un loc călduț încă 2-4 ore, timp în care își va dubla iar volumul. 

4. Preîncălzește acum cuptorul la 220 de grade Celsius. Unge-ți mâinile cu lingura de ulei de măsline rămasă și folosește-ți degetele pentru a face găuri în focaccia din tavă – mimează cântatul la pian. Presară deasupra sare de mare, după care introdu în cuptor, la jumătate, și lasă să se coacă până când se rumenește – va dura între 20 și 30 de minute. 

5. Chiar înainte de a servi focaccia, topește cele 4 linguri de unt într-o crăticioară, apoi ia de pe foc și rade deasupra cățeii de usturoi. Pune iar pe foc cel mult 45 de secunde și unge cu acest amestec toată suprafața focacciei. Poți porționa și servi acum focaccia. 

Rețetă focaccia cu rozmarin și usturoi

Ingrediente pentru 15 porții:

  • 1/2 cană de ulei de măsline extravirgin + încă puțin pentru uns;
  • 2 căței de usturoi pisați;
  • 1 lingură de cimbru uscat și 1 lingură de cimbru proaspăt;
  • 1 lingură de rozmarin uscat și 1 lingură de rozmarin proaspăt;
  • 1/4 linguriță de piper negru măcinat;
  • 1 cană de apă caldă;
  • 2 1/4 linguriță de drojdie uscată (1 pliculeț);
  • 1/4 linguriță de miere;
  • 2 1/2 cană de făină;
  • 1/2 linguriță de sare fină de mare.

Mod de preparare:

1. Într-o crăticioară amestecă uleiul de măsline cu usturoiul pisat, cimbrul, rozmarinul și piperul. Așază pe foc mic și gătește preț de 5 minute – ia apoi de pe foc și lasă deoparte.

2. Într-un bol încăpător, amestecă apa caldă cu drojdia și mierea, apoi lasă drojdia să acționeze timp de 5 minute.

3. Adaugă 1 cană de făină, dar și 1/4 cană de ulei aromatizat preparat la început, peste amestecul de apă și drojdie. Folosește o spatulă pentru a amesteca de 4-5 ori și lasă 5 minute să se odihnească. Continuă apoi cu făina rămasă, dar și cu sarea după care scoate pe masa de lucru și frământă de 10-15 ori.

Transferă aluatul înapoi în bol, însă după ce l-ai uns cu ulei de măsline. Acoperă cu un prosop umed și lasă să crească timp de o oră – ideal ar fi să lași la crescut într-un loc călduț. 

4. După ce aluatul a crescut, preîncălzește cuptorul la 220 de grade Celsius. Folosește 2 linguri de ulei cu usturoi pentru a unge o tavă acoperită deja cu hârtie de copt. Întinde apoi aluatul crescut în această tavă și folosește-ți degetele pentru a îl presa din loc în loc. Finalizează prin ungerea suprafeței focacciei cu cele 2 linguri de ulei cu usturoi rămase, mai lasă la crescut 20 de minute, după care coace timp de 15-20 de minute. Lasă la răcit focaccia și servește-o în compania celor dragi. 

Rețetă focaccia cu brânză

Ingrediente pentru 12 porții:

  • 250 ml apă călduță;
  • 45 ml ulei de măsline extravirgin;
  • 500 g făină;
  • 8 g sare;
  • 280 g brânză la alegere – mozarella este foarte potrivită, la fel și brânza de capră Crescenza.

Mod de preparare:

1. Într-un bol încăpător, pune 250 ml de apă împreună cu uleiul de măsline, apoi adaugă făina și sarea și frământă bine cu mâinile timp de 10-15 minute. Vei obține o cocă moale și elastică, pe care o vei înfășura în folie de plastic și o vei lăsa apoi să se odihnească timp de 40 de minute.

2. Taie apoi aluatul în 4 bucăți, pe care le vei întinde în formă dreptunghiulară, de dimensiunile tăvii în care vei coace focaccia. Așază apoi în tava acoperită cu hârtie de copt un strat de aluat, pe care îl vei acoperi cu bucăți de brânză, apoi cu un alt strat de aluat și tot așa. Ultimul strat va fi de aluat și îl vei unge cu ulei de măsline din belșug. Presează cu degetele focaccia din tavă apoi dă-o la cuptorul deja încălzit la 220 de grade Celsius. După 20-30 de minute, focaccia ar trebui să fie coaptă și numai bună de servit.

Orice rețetă de focaccia ai încerca, în mod cert rezultatul va fi unul cât se poate de gustos și apetisant, așa că îți urăm poftă bună!

PS: Dacă te interesează o rețetă de turte vegane, găsești aici rețeta de pâine naan.