Bundinca de orez este desertul cu gust de copilărie, pe care toți îl iubim. Unde mai pui că este și extrem de ușor de preparat și nu ai nevoie de multe ingrediente? Încearcă aceste 3 rețete de budincă de orez și îi vei bucura pe cei dragi.

Rețeta simplă de budincă de orez

budinca_de_orez

Foto: Pinterest

Ingrediente pentru 6 porții:

  • 1 cană de orez la alegere;
  • 4 căni de lapte (poate fi și vegetal, dacă dorești o budincă de post ori dacă ești vegan);
  • 1/3 cană de zahăr tos;
  • ¼ linguriță de sare;
  • 1 ½ linguriță de esență de vanilie;
  • 1 lingură de unt;
  • opțional: ½ cană de stafide, ¼ linguriță de scorțișoară.

Mod de preparare:

  1. Alege o crăticoară antiaderentă, în care vei pune orezul bine spălat sub jet de apă rece, dar și cele 4 căni de lapte. Așază pe foc mediu și apoi adaugă 1/3 cană de zahăr, dar și sarea.
  2. Amestecă în mod frecvent cu o spatulă sau o lingură de lemn, pentru a te asigura că orezul nu se lipește. Lasă focul mic și gătește până când orezul se fierbe – va dura cam 20-25 de minute.
  3. La final, adaugă untul și esența de vanile, după care oprește focul. Gustă și completează cu zahăr, dacă simți că este necesar pentru gustul tău. Pe măsură ce se va răci, budinca de orez se va îngroșa – ideal ar fi să o lași măcar 15 minute să se așeze înainte de a o servi. Bineînțeles, poate fi consumată și rece ori poate fi ținută la frigider timp de până la 5 zile.

Budincă de orez turcească (sutlac)

budinca_de_orez_turceasca

Foto: Pinterest

Ingrediente pentru 8 porții:

  • 1 ½ cană de orez arborio, bine spălat;
  • 1 ½ cană de apă;
  • un praf de sare;
  • 6 căni de lapte;
  • 2 linguri de amidon alimentar din grâu dizolvat în puțină apă rece;
  • 1 cană de zahăr;
  • 1 linguriță de esență de vanilie;
  • 2 ouă bătute.

Mod de preparare:

  1. Într-o cratiță antiaderentă, pune apa la fiert, apoi adaugă orezul și sarea. Lasă focul mic și gătește până când apa este complet absorbită.
  2. Adaugă lapte și amestecă în mod constant, până când începe să fiarbă. Poți adăuga acum amidonul din grâu. Mai lasă la fiert cam 20 de minute – atât cât boabele de orez să fie fierte.
  3. După ce orezul este fiert, poți îndulci cu zahăr, după care vei mai lăsa pe foc încă 5 minute – timp în care vei amesteca încontinuu, pentru a te asigura ca nu se lipește. Ia apoi de pe foc, încorporează esența de vanilie și încinge cuptorul la 140 de grade Celsius.
  4. Scurge lichidul rămas în cratiță pe lângă orez și bate-l într-un bol cu cele 2 ouă.
  5. Pregătește 8 vase ramekin în care vei pune budinca de orez. La final, cu o lingură, vei pune în fiecare câte puțină compoziție pe bază de ou.
  6. Introdu vasele ramekin în cuptor și lasă budinca de orez până când se rumenește la suprafață și capătă o crustă plăcută. Scoate-o din cuptor, lasă la răcit, apoi dă la frigider pentru o jumătate de oră. Servește budinca de orez turcească rece.

Budincă de orez cu mere

budinca_de_orez_cu_mere

Foto: Pinterest

Ingrediente pentru 8 porții:

Pentru compoziția de mere îți trebuie:

  • 2 linguri de unt;
  • ¼ cană de zahăr brun;
  • ½ linguriță de scorțișoară;
  • ¼ linguriță de sare;
  • 1 praf de nucșoară;
  • 2 mere curățate de coajă și mărunțite.

Pentru budinca de orez:

  • 1 ½ cană de apă
  • ¾ cană de orez;
  • 2 căni de lapte;
  • 1/8 cană de zahăr brun;
  • 1 ou bătut;
  • 1 lingură de unt;
  • ½ linguriță de esență de vanilie.

Mod de preparare:

  1. Topește untul într-o crăticioară și încorporează apoi în el zahărul brun, scorțișoara, sarea și un praf de nucșoară. Adaugă merele, apoi gătește până când acestea se înmoaie – în jur de 10 minute și ia de pe foc.
  2. Pune orezul și apa la fiert pe foc mediu. Acoperă cu un capac și, după ce începe să dea în clocot, lasă focul mic și fierbe timp de 20 de minute.
  3. Încorporează 1 ½ cană de lapte în orezul fiert și mai gătește încă 3 minute, după care pune și 1/8 cană de zahăr brun și amestecă viguros. Mai gătește încă 15-20 de minute, amestecând în mod frecvent. La final, pune și amestecul pe bază de mere, laptele rămas, precum și oul bătut. După 2 minute, ia de pe foc și completează cu unt și esență de vanilie. Servește budinca de orez cu mere cât este încă fierbinte, pentru a te bucura din plin de aroma sa.

Încearcă, pe rând, toate aceste rețete de budincă de orez pentru a identifica varianta favorită. Poftă bună!