Ce-ar fi o masă de sărbătoare fără un tort sau o prăjitură cu cocolată? O masă obișnuită. E greu să alegi din multitudinea de rețete de desert pe cea care să impresioneze, pentru că sunt foarte multe variante. Însă, pentru că în perioada aceasta timpul este o resursă importantă, zic să n-o irosim cu rețete de mari maeștri cofetari, ci să facem prăjiturile acelea simple, dar gustoase de te lingi pe degete și mai ceri o porție.

Desertul acesta este decadență adevărată: un festin de ciocolată care îți mângâie palatul și îți încântă papilele. Pe lângă gustul rafinat și puternic de ciocolată mai are un avantaj: nu are foarte multe calorii, căci ciocolata neagră este ingredientul principal. Este genul de prăjitură care se face de pe o zi pe alta, iar gustul ei devine mai plăcut pe măsură ce trece timpul – cam la trei zile, dacă ți-a mai rămas vreo feliuță, vei vedea că este extraordinară.

Pentru acest desert decadent ai nevoie de:

500-550 g ciocolată neagră (cu min. 70% conținut de cacao), pe care le vei împărți astfel: 300-350 g pentru tort și 200 g pentru glazură

10 ouă mari, cu gălbenușurile separate de albușuri

Arome după gust: un praf de scorțișoară sau câteva picături de esență de vanilie sau de rom, ori puțin coniac

Puțin unt, pentru uns foaia de copt

Ideal ar fi să ai o formă de tort cu pereții detașabili, de aproximativ 20 cm în diametru.

Începe cu lucrurile ușoare: unge foaia de copt cu unt și tapetează forma pentru tort. Apoi deschide cuptorul și lasă-l să se încălzească bine la 200 grade.

Rupe bucățile de ciocolată pentru tort și pune-le la topit, de preferat la abur, într-un castron de metal sau ceramic, amestecând continuu, până consistența devine uniformă și fluidă. Trebuie să ții focul mic, așa că va dura cam 15-20 minute. Acum lași la răcorit ciocolata și te ocupi de ouă. Adaugă la albușuri un praf de sare și bate-le bine, bine, până se întăresc. Bate și gălbenușurile, apoi încorporează-le foarte ușor în ciocolata călduță. Când ai obținut un amestec omogen, începi să încorporezi treptat și albușurile, câte 2 linguri, iar la final, dacă vrei, pui aromele preferate. Prăjitura ta ar trebui să aibă o consistență pufoasă.

Toarnă amestecul în vasul pentru cuptor și lasă la cuptor 8-10 minute, dar nu mai mult! Scoate tortul din cuptor și lasă-l la răcit vreo 30 de minute, apoi pune-l la frigider până a doua zi.

A doua zi răstoarnă prăjitura pe un platou și pregătește-i glazura. Topești ciocolata tot la abur, amestecând continuu pentru a obține acea consistență omogenă, apoi o torni peste tort. Îl mai lași câteva minute la rece, să se lege glazura, apoi îl scoți, îl feliezi – poți să decorezi fiecare felie cu  zmeure/afine/mure, contrastul cromatic e apetisat. Servește-i pe cei dragi și bucură-te de aplauze! 😊