Nu cred că e masă în familie pe care să nu fie, de Paște, vreo pască. Simplă, cu smântână, cu brânză și stafide, cu ciocolată, moldovenească, fără aluat, cu alt soi de aluat decât cel de cozonac… pasca e vedeta sărbătorii de primăvară.
Recunosc, pe mine mă pune puțin în dificultate, pentru că de obicei noi avem de Paște vreo două-trei feluri de pască și atunci mi-e greu să mă decid asupra uneia și sfârșesc prin a gusta din toate. Și apoi regret și mă duc să alerg… iar a doua zi o cam iau de la capăt. J
Nu doar mâncare ritualică, pasca este expresia gastronomiei ortodoxe, pentru că este pe mesele est-europenilor și are numeroase variante, în funcție de specificul fiecărei zone.
Am adunat pentru voi câteva rețete, căci din nou, nu m-am putut decide pe care să o încerc anul acesta. Mi-ar plăcea să gust pasca fără aluat… dar mai am timp vreo două zile ca să aleg vedeta mesei noastre pascale de anul acesta.
Pască cu brânză dulce şi stafide
Aceasta este una dintre variantele tradiționale de la noi, cred că este cea mai răspândită. Necesită îndemânare și mie mi se pare mai laborioasă decât alte variante, dar gustul este… divin.
Pentru aluat îți trebuie: 300 g făină, 60 ml lapte, 200 g zahăr, 2 gălbenuşuri, 200 g unt, 25 g drojdie, coajă de lămâie şi portocală, arome după gust.
Pentru umplutură ai nevoie de: 1 kg brânză de vaci, 2 linguri smântână grasă, 2 linguri făină cernută, 4 ouă, 250 g zahăr, 200 g stafide ținute în rom sau coniac, 2 pliculeţe zahăr vanilat Bourbon, coajă de lămâie şi de portocală, un praf de sare.
Într-un bol pui făina, faci un gol la mijloc şi adaugi ouăle, apoi progresiv maiaua pregătită din drojdie, lapte şi puţin zahăr în timp ce amesteci toate ingredientele. Vei obține un aluat de cozonac, pe care îl lași să crească vreo oră, la căldură.
Separat, în alt bol, pui brânza de vaci, smântâna, zahărul, coaja de lămâie şi de portocală, un praf de sare, făina, zahărul vanilat şi ouăle. Le amesteci bine, iar la final adaugi stafidele scurse bine.
Te întorci la aluat, pe care îl împarți în două. Întinzi o foaie, pe care o aşezi în tava unsă cu unt. Torni compoziţia de brânză şi apoi acoperi cu cealaltă foaie, presând uşor, să nu iasă brânza. Dai la cuptor la 180-200 grade. După ce s-a copt, lași pasca la răcit la temperatura camerei câteva ore, apoi o servești după gustul tău.
Pască fără aluat
Asta este una dintre variantele pe care mi-aș dori să le încerc, pentru că e potrivită și pentru cei care nu consumă gluten. Ai nevoie de: 1 kg brânză dulce de vaci, 250 ml smântână, 6 ouă, 250 g zahăr, 6 linguri de făină de migdale, 1 plic praf de copt, coajă de lămâie și portocală, 5 pliculeţe zahăr vanilat Bourbon, 150 g stafide ținute în rom sau coniac.
Pentru pasca fără aluat amesteci mai întâi brânza cu zahărul, zahărul vanilat Bourbon, coaja de la lămâie și portocală şi praful de copt, apoi adaugi progresiv smântâna, făina de migdale, stafidele, gălbenuşurile de ou şi albuşurile bătute spumă.
Tapetezi un vas de cuptor cu hârtie de copt, torni compoziţia şi lași la copt aproximativ o oră. Când scoți pasca din cuptor o lași la răcit în tavă şi se taie când s-a răcit de tot. E bună cu migdale pisate sau cu fructe de pădure deasupra.
Pască moldovenească
Aceasta este o rețetă simplă prin aceea că ingredientele au măsuri ușor de gestionat chiar și de către cele mai neîndemânatice bucătărese.
Iată lista lor: 2 căni de făină, 1 cană de zahăr, 1 cană de lapte, 1 lingură de drojdie, 1 pachet de unt, 500 g brânză de vaci, 6 ouă, 100 g stafide, coaja rasă de la o lămâie, 2 linguriţe de esenţă de rom, un praf de sare.
Într-un castron adânc pui o cană şi jumătate de făină, făcând o adâncitură la mijloc. Dizolvi drojdia în puţin lapte cald, apoi o amesteci omogen cu jumătatea de cană de făină rămasă şi o lingură de zahăr. Torni maiaua obţinută peste făină, în adâncitură, apoi adaugi restul de lapte în care dizolvi în prelabil două linguri de zahăr, precum şi două dintre gălbenuşuri, bătute cu puţină sare. După ce frămânți energic, acoperi vasul cu aluatul și îl lași la crescut.
Între timp bați spumă trei ouă întregi, apoi adaugi restul de zahăr, stafidele înmuiate în prealabil în apă rece, brânza scursă bine, o jumătate din cantitatea de unt frecat spumă, precum şi coaja de lămâie. Omogenizezi bine compoziţia şi te întorci la aluat.
Tapetezi cu unt încălzit un vas rotund de cuptor. Împarți aluatul în două părți mari și una mică. Întinzi cu sucitorul părțile mari, astfel încât să obții două foi rotunde, una mai mare și una cât diametrul vasului. Pui prima foaie în vas, având grijă ca marginile ei să acopere și pereții vasului, până sus. Torni compoziția, pui deasupra a doua foaie, presezi puțin ca să se lipească marginile celor două foi și apoi tai surplusul de aluat. Bucăţica păstrată se transformă în două rulouri pe care le pui, în formă de cruce, pe foaia de deasupra. Bați spumă cele două albuşuri rămase şi ungi pasca, apoi o introduci la cuptor, unde o lași, la foc potrivit, timp de 45-60 de minute. Iacătă, pasca moldovenească!
Pască cu ciocolată
Pentru aluat poți urma pașii de la precendetele rețete, secretul stă în umplutură. Pentru delicioasa pastă cu ciocolată ai nevoie de următoarele ingrediente: 50 gr cacao, 100 gr ciocolată, 2 linguri făină, 4 ouă, esenţă de vanilie, 3 linguri de lapte, 100 gr unt, 100 gr migdale sau nuci mărunțite, 3 linguri smântână.
Bați ouăle cu zahărul, apoi pui vasul pe foc şi adaugi treptat făina, ciocolata topită, cacaua, vanilia, laptele şi bați până se îngroaşă compoziţia. Se ia de pe foc, se răceşte şi se amestecă cu smântâna şi untul.
Pui o foaie de aluat în vasul de cuptor, torni compoziția, presari migdalele mărunţite, ungi cu puţin albuş şi dai la cuptor pentru 40-45 de minute.Când o scoți din cuptor, mai întâi o lași la răcit și abia după aceea o scoți din formă.
Eu prefer s-o mănânc rece, cu o cupă de înghețată de vanilie alături. Ai încercat?
Pască de pandişpan cu brânză
Iată o variație de la pasca tradițională cu aluat de cozonac. Aici se folosește un aluat mai ușor de preparat, cel de pandişpan. Pasca poate să iasă mai pufoasă și cu siguranță se prepară mai rapid.
Pentru acest aluat ai nevoie de: 8 ouă, 8 linguri zahăr, 1 linguriţă şi jumătate de praf de copt, 2 fiole esenţe vanilie, 2 căni de făină. Umplutura se prepară din: 600 gr brânză de vaci, 5 ouă, 150-200 gr zahăr, 1 fiolă esenţă rom, coajă de lămâie, 1-2 linguri făină cernută.
Ca să prepari umplutura urmezi următorii pași: bați ouăle bine cu zahărul, apoi încorporezi treptat brânza, esenţa de rom, coaja de lămâie şi făina. După ce amesteci totul bine, lași vasul deoparte.
Pentru pandişpan, mai întâi bați albuşurile spumă, adăugând treptat zahărul. Ai grijă să omogenizezi bine, până la dizolvarea cristalelor de zahăr. Separat bați gălbenuşurile cu praful de copt. Apoi încorporezi gălbenuşurile cu albuşurile, adaugi treptat și făina, iar la final esenţele de vanilie.
Torni compoziția de pandișpan într-o tavă generoasă, tapetată cu hârtie de copt. Deasupra pui ușor câte o lingură de brânză din loc în loc. Dacă vrei, decorezi cu câteva stafide. Dai la cuptorul preîncălzit și verifici din când în când cu scobitoarea dacă s-a copt. Teoretic, e gata cam într-o oră. E o pască extrem de gustoasă și e foarte bună și rece, la cafeaua de dimineață.
Orice variantă de pască ai alege, nu uita să pui dragoste și bună dispoziție în ea.
Paște fericit și bon appetit!
Comenteaza