Poți încerca aceste rețete de pâine fără gluten fie că suferi sau nu de o afecțiune precum intoleranța la gluten. Oricum ar fi, pâinea cu 0 gluten este sănătoasă, mai ușor de digerat și are o mulțime de beneficii pentru organism. Învață și tu să o prepari acasă, cu aceste 3 rețete simple!

Rețetă de pâine cu făină neagră fără gluten

Ingrediente:

  • 325 ml lapte degresat;
  • 2 ouă;
  • 1 linguriță oțet din vin alb;
  • 450 g făină neagră fără gluten + încă puțină pentru frământat;
  • 1/2 linguriță sare de mare;
  • 2 linguri de zahăr tos;
  • 10 g drojdie uscată;
  • 3 linguri de ulei de măsline.

Mod de preparare:

1. Preîncălzește cuptorul la 200 de grade Celsius. Încălzește, într-un ibric, laptele degresat și lasă apoi la răcit. Într-un bol, bate ouăle cu oțetul și apoi încorporează treptat laptele încălzit în prealabil până la omogenizare. 

2. Într-un alt bol, mai încăpător, amestecă făina cu sarea, zahărul și drojdia și, folosind o lingură de lemn, încorporează în această compoziție uscată amestecul umed preparat anterior. Adaugă și uleiul de măsline și folosește-ți mâinile pentru a frământa aluatul. 

3. Așază coca într-o formă de cozonac unsă cu ulei de floarea soarelui, apoi acoperă cu un ștergar curat și lasă într-un loc cald pentru cel puțin o oră – în acest timp aluatul va crește și își va dubla volumul. 

4. După ce aluatul crește, introdu în cuptorul preîncălzit tava și lasă să se coacă în jur de 35 de minute. După ce pâinea se rumenește și este coaptă, scoate-o din cuptor și din formă și las-o să se răcească pe masa de lucru. Abia apoi o poți porționa și o poți servi. 

Pâine fără gluten, cu făină de orez

Ingrediente:

  • 300 ml apă caldă;
  • 2 linguri de zahăr;
  • 7 g drojdie uscată (un pliculeț);
  • 145 g de făină de orez;
  • 85 g amidon de tapioca;
  • 92 g de amidon de porumb;
  • 25 g semințe de in;
  • 9 g gumă de xantan;
  • 6 g sare (n.r. o linguriță);
  • 60 ml ulei vegetal la alegere;
  • 3 albușuri de ou;
  • 1 linguriță de oțet de mere.

Mod de preparare:

1. Acoperă cu hârtie de copt o formă de chec. 

2. Într-o ceșcuță amestecă zahărul cu drojdia, apoi stinge cu apă și lasă drojdia să acționeze cel mult 10 minute.

3. În timp ce drojdia acționează, într-un bol încăpător amestecă făina cu semințele de in, guma xantan, praful de copt și sarea. Încorporează apoi, folosind un mixer, uleiul, apoi albușurile de ou, oțetul și la final compoziția pe bază de drojdie. Lasă mixerul la intensitate mică și mai amestecă încă 2 minute – vei obține o cocă lipicioasă. 

4. Transferă aluatul preparat în forma de chec și folosește-ți degetele umezite pentru a uniformiza coca în tavă. Acoperă cu folie de plastic și lasă la crescut, într-un loc călduros timp de o oră. 

5. După ce aluatul a crescut, preîncălzește cuptorul la 200 de grade Celsius, apoi înlătura folia de plastic de pe forma de chec și dă pâinea la cuptor. Coace timp de 65 de minute – la jumătatea acestui timp poți însă să deschizi ușa cuptorului și să acoperi pâinea cu folie de aluminiu pentru a preveni rumenirea excesivă la suprafață. Scoate pâinea din tavă și lasă să se răcească complet înainte de a o porționa și servi.

Pâine cu făină de mei

Ingrediente:

  • 3/4 cană de apă caldă;
  • 7 g drojdie uscată;
  • 1 1/2 cană de făină de mei;
  • 1 cană de amidon de tapioca;
  • 2 linguri de zahăr tos;
  • 2 lingurițe de gumă de xantan;
  • 1 linguriță de sare de masă;
  • 1/2 linguriță de praf de copt;
  • 3 ouă mari, bătute;
  • 2 linguri de ulei vegetal la alegere;
  • 1 linguriță de oțet de mere.

Mod de preparare:

1. Dizolvă drojdia în apa caldă, într-un bol. Lasă drojdia să acționeze în jur de 5 minute.

2. Într-un alt bol, mai mare, amestecă făina de mei cu amidonul de tapioca, zahărul tos, guma xantan, sarea, dar și praful de copt. Folosește apoi mixerul setat la intensitate moderată pentru a încorpora drojdia, ouăle, uleiul și oțetul. 

3. Acoperă o formă de cozonac cu hârtie de copt și pune în ea aluatul de pâine. Acoperă cu folie de plastic și lasă la crescut o oră, într-un loc călduros. 

4. Preîncălzește cuptorul la 180 de grade Celsius și dă pâinea la copt pentru 45 de minute. Verifică dacă s-a copt, scoate-o apoi din cuptor și mai las-o 2-3 minute în tavă înainte de a o scoate. Las-o apoi să se răcească complet, după care o poți porționa și servi. Poftă bună!

PS: Dacă vrei să afli mai multe despre făina sănătoasă, citește acest articol.