Viața de corporatist e grea. Pe lângă task-urile zilnice, hainele alese de cu seara, listele cu întâlniri, mesaje de scris, telefoane de dat, mai avem și alegerea meniului de la birou. Care de multe ori e cam același zile în șir – un sandviș de la automat, o salata la pahar, un măr sau o banană, un iaurt sau mioriticii covrigi.
După zile din astea îți dai seama că energia îți scade, mâncarea nu mai are niciun gust, iar tu parcă nu mai ai soluții. N-o să-ți dau rețeta magică, dar te provoc să abordezi meniul de la birou la fel ca pe garderoba office. Știi ce ți se potrivește, trebuie doar să faci combinații.
Cum nu peste tot sunt cantine de corporație, dar există bucătării comune, chicinete, poți să te hrănești sănătos. O salată pregătită de acasă și doar asezonată pe loc cu sare, piper și-o vinegretă sau pur și simplu o lămâie te-ar scuti de plictiseala culinară. Un sandviș care să fie altfel decât anostele producții de automat și care, culmea, e făcut din resturile fripturii din weekend ți-ar aduce aminte de momentele haioase cu familia.
Sugestii mai am, dar haide să ne întoarcem la salata aia rapidă:
1 avocado curățat și tăiat felii sau cuburi
1 ou fiert
1 conservă mică de porumb dulce
1 conservă mică de ton
Câteva frunze de salată verde
1/2 lămâie
Sare, piper boia iute după gust
Amesteci ingredientele dimineața într-o caserolă pe care o iei cu tine și o pui la rece până la ora prânzului, când doar storci jumătatea de lămâie peste salată și te așezi la masă. Vezi? Simplu! Merită să te oprești puțin din goana carierei ca să te hrănești cât de cât sănătos, crede-mă.
Bon appetit!
Comenteaza