Vrei să pregătești cel mai gustos compot de piersici pentru iarna care vine? Ei bine, cu această rețetă simplă, nu ai cum să dai greș, fie că ai mai făcut sau nu compot!

Secretul unui compot reușit nu constă numai în conservarea perfectă, ci și în textura pe care fructele o capătă după ce stau în zeama dulce de compot.

Poți să consumi compot de piersici ca atare, pe post de gustare răcoritoare între mese, însă poți folosi compotul și la prepararea deserturilor în sezonul rece, când nu ai la îndemână fructe proaspete gustoase. De asemenea, piersicile din compot pot deveni o garnitură delicioasă și inedită pentru fripturile la grătar sau la cuptor, servite în zilele de sărbătoare, când vrei să îți impresionezi musafirii.

Rețetă de compot de piersici

Ingrediente pentru 6 porții de compot:

  • 1 kg de piersici curățate de sâmburi;
  • 100 g de zahăr tos;
  • o jumătate de lâmâie tăiată felii;
  • 800 ml apă.

Mod de preparare:

  1. Începe prin a spăla bine piersicile, după care lasă-le la uscat într-o sită și apoi taie-le în jumătăți pentru a putea scoate cu ușurință sâmburii. După ce îndepărtezi sâmburii, ar trebui să rămâi cu 1 kg de piersici – vei avea nevoie, în medie, de 1,3 kg de fructe. În compot se folosesc fructele care arată cel mai bine, iar cele moi, stricate sau lovite se vor îndepărta și se vor folosi la gemuri sau marmelade.
  2. Cât timp fructele sunt lăsate la scurs, prepară siropul de apă cu zahăr. Pune pe foc mic o cratiță antiaderentă, pe care o vei umple cu apa în care dizolvi zahărul și adaugi și câteva felii de lămâie – lămâia este opțională, însă oferă o aromă plăcută compotului și contribuie la menținerea culorii acestuia. Lasă siropul să fiarbă cel puțin 5 minute, după care oprește focul și lasă siropul să se răcească.
  3. Așază jumătățile de piersică într-un borcan de 1,7 l, sterilizat în prealabil. Nu trebuie să înghesui fructele, pentru că acestea își vor pierde forma, însă trebuie să te asiguri că ai introdus în borcan cât de multe jumătăți de piersică ai putut. Toarnă apoi siropul de zahăr peste, însă asigură-te că este doar cald, nu fierbinte. Înfiletează capacul borcanului și pregătește-te pentru procedura bain-marie.
  4. Așază un prosop într-o oală încăpătoare, pune borcanul de compot în ea, după care umple cu apa trei sferturi din oală. Acoperă borcanul cu un alt prosop de bucătărie, pe care îl vei uda în prealabil și apoi lasă să fiarbă la foc mic. După ce apa începe să clocotească, vei mai lăsa pe foc încă o jumătate de oră, apoi vei lăsa borcanul în oală să se răcească – poate fi necesar să îl lași peste noapte. După răcire, compotul se poate depozita în cămară sau în beci, pentru a fi consumat la iarnă.

Pont: unele persoane preferă ca fructele din compot să fie decojite. Dacă te numeri printre acestea, nu trebuie decât să opărești pentru câteva secunde piersicile întregi, după care poți îndepărta coaja cu ușurință, folosind unghiile pentru a o trage. Abia apoi poți tăia în jumătăți și poți îndepărta sâmburii.

De asemenea, este important de menționat că, dacă folosești borcane mai mici pentru compot, este indicat să tai fructele în sferturi, astfel încât să obții un compot echilibrat. Altfel, vei avea un borcan plin de zeamă și doar câteva jumătăți de piersică.

compot-de-piersici

Foto: Instagram

Cu ce poți aromatiza compotul de piersici

În funcție de gusturi, compotul de piersici poate fi îmbogățit cu tot felul de arome, care mai de care mai neașteptate. Iată câteva sugestii cu care îi poți surprinde plăcut pe cei dragi:

Compot de piersici cu scorțișoară – scorțișoara oferă un gust deosebit compotului, așa că poți încerca să pui o jumătate sau poate chiar un băț întreg de scorțișoară în fiecare borcan de compot preparat. Gustul obținut te va surprinde :-).

Compot de piersici cu anason – dacă vrei un compot cu iz exotic, folosește anasonul stelat la prepararea acestuia. Tot ce trebuie să faci este să pui în fiecare borcan de compot de piersici câte una, maximum două steluțe de anason, iar gustul va fi complet transformat.

Compot de piersici cu ghimbir – vrei să prepari un compot care să te ajute să scapi de guturai în sezonul rece? Adaugă un bețișor de 1-2 cm de ghimbir curățat de coajă în borcanul de compot și ai obținut un remediu anti-răceală eficient. Consumă compotul în zilele reci de toamnă sau iarnă, în care simți că răceala îți dă târcoale.

Compot de piersici cu vanilie – vanilia este bună în orice combinație, așa că nu vei da greș dacă vei pune câteva boabe de păstaie de vanilie în borcanele de compot. Rezultatul va fi unul wow.