Cât mai suntem în post, căutăm mereu rețete care să nu fie nici fade, nici sărace în nutrienți și să și arate apetisant. Avantajul este că orice rețetă de post poate fi îmbunătățită cu ceva proteine, astfel ca rezultatul să-i împace și pe cei care nu pot posti. Și pentru că iarna se pare că e indecisă să plece, e vremea să ne încălzim cu ceva sățios și gustos.

Așadar, această rețetă poate fi preparată vegetarian, împărțită în două recipiente la final, iar în unul poți adăuga șuncă și smântână – iese o minune de supă-cremă!

Iată care sunt ingredientele pentru acest fel de mâncare semipăcătos 🙂 :

1 cană linte roşie, ținută câteva ore la înmuiat

1 ceapă tocată fin

1 morcov ras

1 linguriţă chimion

200 ml suc de roşii

Sare, piper, ardei iute după gust

1 linguriţă turmeric

2-3 linguri ulei de măsline

6 căni de apă sau de supă limpede de rădăcinoase (păstârnac, țelină, pătrunjel) sau de legume diverse

shutterstock_324985325Plus:

1 cutie smântână de gătit

1 felie generoasă de bacon, tăiată cubulețe

Pui cele 6 căni de lichid la fiert – nu zic apă, poate ai o supă de legume. Gustul fin și rafinat iese atunci când fierbi lintea în supa de rădăcinoase.

Într-o altă oală sotezi ceapa în puţin ulei cu un pic de apă, adaugi chimionul, morcovul ras, turmericul și amesteci 2-3 minute, apoi stingi cu sucul de roşii. Lași acest amestec să dea în clocot, după care adaugi zeama fierbinte de mai sus şi lintea spălată. Pe foc mediu o ții, cam 30-45 de minute, amestecând din când în când. Dregi de sare, piper și ardei iute, dai într-un clocot și voila!, varianta de post e gata.

Împarți supele cum a împărțit Moise apele. În cea păcătoasă adaugi smântâna de gătit și mai lași 5 minute pe foc, să se împrietenească gusturile. Când servești această supă-cremă, rumenești cubulețele de bacon și le pui deasupra. La cea de post pui crutoane.

Bon appetit și pe stil de post și pe stil liber cugetător!