Poți servi vin spumant cu succes la cină, fără să fie neapărat o ocazie specială. Cu toții avem tendința de a asocia vinul spumant cu momentele speciale din viața noastră, însă acesta poate acompania foarte bine preparatele de la o masă simplă, în familie. Iată 5 rețete alături de care poți servi acest tip de vin, fără să dai greș!
Cuprins articol
Bruschete cu roșii și busuioc
Foto: Pinterest
Bulele fine ale vinului spumant completează de minune gustul dulceag, dar totodată acid, al roșiilor. Frunzele de busuioc și parmezanul ras deasupra vor sublinia notele fructate ale vinului.
Ingrediente pentru 20 de bruschete:
- 6 frunze de busuioc proaspăt;
- 2 căței de usturoi;
- 4 roșii bine coapte;
- ½ baghetă franțuzească, tăiată felii;
- 1 lingură de ulei de măsline extravirgin;
- 1 linguriță de oțet balsamic;
- sare și piper după gust;
- parmezan pentru ornat.
Mod de preparare:
- Toacă roșiile foarte fin, apoi amestecă-le cu usturoiul pisat într-un bol. Adaugă busuiocul mărunțit, uleiul de măsline, oțetul balsamic, dar și sarea și piperul.
- Între timp, întinde feliile de baghetă într-o tavă acoperită cu hârtie de copt. Introdu tava în cuptorul preîncălzit și coace ușor bagheta. Imediat ce scoți din cuptor, vei acoperi fiecare felie cu amestecul pe bază de roșii și apoi vei orna cu parmezan ras.
Sushi cu somon afumat
Foto: Pinterest
Un pahar de vin spumant se potrivește foarte bine și cu gustul de sushi cu somon afumat, așa că ar fi păcat să nu încerci această asociere. Este ideală pentru petrecerile la care îți dorești un aperitiv ușor de preparat, dar totodată și ușor de mâncat.
Ingrediente pentru 6 porții:
- 2 căni de orez japonez de sushi;
- 6 linguri de oțet de orez;
- 6 foi de alge pentru sushi;
- 1 avocado curățat și tocat;
- 1 castravete curățat de coajă și tăiat felii subțiri;
- 180 g de somon afumat;
- 2 linguri de pastă wasabi.
Mod de preparare:
- Se lasă la înmuiat orezul preț de 4 ore, după care se scurge și se pune la fiert în 2 căni de apă. După ce orezul este gătit și apa complet evaporată, se ia de pe foc și se adaugă cele 6 linguri de oțet de orez. Întinde tot orezul pe un platou, astfel încât să se răcească rapid.
- Se întinde pe un suport de bambus pentru sushi 1 foaie de alge, peste care se distribuie în strat uniform orez răcit, lăsându-se marginile neacoperite.
- Peste orez, pune puțină pastă wasabi, după care aranjează o bucată de castravete, puțin avocado, dar și o fâșie de somon afumat. Umezește cu degetele marginile foii din alge, după care rulează strâns și vei obține un rulou pe care îl poți tăia în 6 bucăți de sushi. Continuă cu celelalte 5 foi de alge rămase.
Quiche cu bacon și brânză
Foto: Pinterest
Servit la masa de prânz, ori pe post de aperitiv la cină, un lucru e cert: o felie de quiche va fi și mai savuroasă dacă este servită alături de un pahar de vin spumant.
Ingrediente pentru 6 porții:
- 1 aluat fraged de tartă din comerț;
- 1 cană de bacon tocat fin;
- ½ cană de ceapă mărunțită;
- 150 g de brânză Emmentaler rasă;
- 150 g de parmezan ras;
- 4 ouă mari, bătute;
- 1 cană de smântână.
Mod de preparare:
- Preîncălzește cuptorul la 200 de grade Celsius. Întinde aluatul în tava rotundă, de tartă, apoi înțeapă-l cu furculița din loc în loc.
- Într-un bol, amestecă baconul, ceapa, dar și brânzeturile, după care transferă amestecul în tava de tartă, peste aluat.
- Bate ouăle într-un bol, alături de smântână, după care adaugă această compoziție peste brânzeturile din tavă. Introdu în cuptor și coace quieche-ul timp de 15 minute, după care lasă temperatura la 175 de grade Celsius și mai lasă în cuptor cel puțin 35 de minute – la final, partea de sus a quiche-ului ar trebui să capete o nuanță aurie.
Piept de curcan la cuptor
Foto: Pinterest
Pieptul de curcan la cuptor poate fi servit la masă în zi de sărbătoare, iar un pahar de vin spumant va fi mai mult decât potrivit pentru a îl însoți.
Ingrediente pentru 8 porții:
- 1 cană de unt la temperatura camerei;
- 3 crenguțe de rozmarin;
- 10 frunze de salvie;
- 1 lingură de cimbru;
- 2 lingurițe de sare;
- 1 linguriță de piper;
- 1 piept de curcan spălat și uscat.
Mod de preparare:
- Preîncălzește cuptorul la 180 de grade Celsius.
- Între timp, așază pieptul de curcan într-o tavă, asigurându-te că îl usuci bine cu șervețele în prealabil.
- Amestecă într-un bol untul cu toate condimentele, iar apoi unge pieptul de curcan cu acest amestec, păstrând însă 2-3 linguri deoparte.
- Introdu la cuptor pieptul de curcan și lasă-l să se gătească timp de 90 de minute. Oprește apoi cuptorul, unge carnea cu cele 2-3 linguri de amestec de mirodenii păstrate și mai lasă în cuptor încă 20 de minute înainte de a servi.
Tartă cu căpșune
Foto: Pinterest
Gustul dulce, dar totodată răcoritor, al unei tarte cu căpșune, va fi îmbogățit de aroma fină a unui vin spumant de calitate. Încearcă această asociere și nu vei regreta.
Ingrediente pentru 12 porții:
- 350 g de cremă de brânză;
- ¾ cană de zahăr tos;
- 2 lingurițe de esență de vanilie;
- 1 cană de frișcă;
- 2 pachete de pișcoturi;
- 450 g de căpșune congelate;
- 1 lingură de amidon de porumb.
Mod de preparare:
- Lasă căpșunele la scurs într-o sită, păstrând zeama care se scurge. Într-o cratiță pune la fiert sucul scurs de la căpșune, împreună cu amidonul și fierbe timp de câteva minute, apoi lasă la răcit.
- Într-un bol amestecă toată crema de brânză, cu zahărul și esența de vanilie.
- Într-un alt bol, bate frișca bine, apoi încorporeaz-o în amstecul cu cremă de brânză.
- Într-o formă rotundă, de tartă sau tort, așază pișcoturile de jur împrejur, apoi transferă jumătate din compoziția cu cremă de brânză în interior. Acoperă cu un strat de pișcoturi puse orizontal de această dată, apoi toarnă și restul compoziției, iar deasupra întinde uniform sosul de căpșune. Ornează cu fructele dezghețate deja și ține la frigider timp de cel puțin 2 ore.
Poftă bună!
Comenteaza